La 28 octombrie 1919, Congresul american a votat, fara a tine seama de veto-ul presedintelui Woodrow Wilson, in favoarea unei legi ramase in istorie sub numele de Legea Volstead si care, impreuna cu cel de-al 28-lea amendament al Constitutiei SUA si legile ce decurgeau din el, instaura o ciudata si agitata epoca a istoriei SUA cunoscuta drept Perioada Prohibitiei. Se interzicea cetatenilor americani fabricarea, vinderea, schimbarea pe alte marfuri, transportul si furnizarea de bauturi cu continut de alcool mai mare de 0,5%. Nascuta in vremurile de inflorire a miscarii de temperanta, care milita impotriva consumului de alcool, considerat sursa multor rele sociale, Prohibitia a avut, insa, efecte pe care nimeni nu le anticipase.
La 28 octombrie 1919, Congresul american a votat, fara a tine seama de veto-ul presedintelui Woodrow Wilson, in favoarea unei legi ramase in istorie sub numele de Legea Volstead si care, impreuna cu cel de-al 28-lea amendament al Constitutiei SUA si legile ce decurgeau din el, instaura o ciudata si agitata epoca a istoriei SUA cunoscuta drept Perioada Prohibitiei. Se interzicea cetatenilor americani fabricarea, vinderea, schimbarea pe alte marfuri, transportul si furnizarea de bauturi cu continut de alcool mai mare de 0,5%. Nascuta in vremurile de inflorire a miscarii de temperanta, care milita impotriva consumului de alcool, considerat sursa multor rele sociale, Prohibitia a avut, insa, efecte pe care nimeni nu le anticipase.
Intentii bune, consecinte rele
Una dintre cele mai neasteptate si paradoxale consecinte ale legii prohibitiei a fost, cresterea consumului de alcool. Interzice-i omului un lucru si il va vrea cu tot dinadinsul. Oameni care pana acum consumasera alcool cu multa moderatie au devenit, dintr-o data, frustrati de aceste interdictii excesive, un soi de rebeli ce-si afirmau libertatea incalcand absurdele reglementari. Petrecerile unde se beau coctailuri au devenit o placere oprita si cu atata mai ravnita. Mii de baruri clandestine s-au deschis intr-un timp scurt, ascunse in subsoluri sau in camere camuflate indaratul unor inofensive magazine de inghetata si siropuri.
Interdictia comercializarii legale a bauturilor alcoolice a dat apa la moara fabricantilor necinstiti, ducand la aparitia unor bauturi contrafacute, fabricate din ingrediente dubioase si periculoase. Miscarea de temperanta si prohibitia, care urmarisera sa imbunatateasca starea de sanatate a populatiei, au inrautatit-o. Iar printre efectele cele mai grave – din o punct de vedere social si politic – ale prohibitiei s-a numarat inflorirea bandelor de gangsteri, care au vazut in comertul ilegal cu alcool sursa unor profituri uriase si s-au aruncat asupra acestei neasteptat si colosal de bogat izvor de castiguri. Cea mai cunoscuta figura gangstereasca a Americii – adevarat simbol al fenomenului – Al Capone, isi datoreaza ascensiunea tocmai prohibitiei care a apasat timp de 14 ani asupra Americii.
Durul Al Capone
Alphonse Gabriel Capone s-a nascut in 1899. Era al patrulea copil al unui frizer si al unei croitorese, originari din sudul Italiei si emigrati in SUA in 1893. La inceputul secolului XX, strazile New York-ului erau terorizate de bande, alcatuite mai ales din emigranti de felurite neamuri si aflate permanent in razboi unele cu altele. Dupa un scurt periplu prin astfel de organizatii, mai mici, Al Capone s-a alaturat uneia dintre cele mai vestite grupari, cunoscuta sub numele de Five Points Gang. (Five Points era o intersectie din Manhattan, de unde porneau cinci strazi).
In 1921, impreuna cu familia sa (se casatorise intre timp) s-a mutat la Chicago, care avea sa devina orasul-emblema al gangsterismului. Aici, diferitele bande – apartinand unor grupuri de crima organizata, numite la noi, desi nu intotdeauna corect, mafii – se luptau intre ele pentru acapararea unei felii cat mai mari din piata clandestina a bauturilor alcoolice. Principalele mafii implicate erau, la Chicago, cea irlandeza si cea italiana. Capone a intrat in banda numita Chicago Outfit si, de-a lungul epocii prohibitiei, prezenta sa la Chicago a dus orasul la un nivel de violenta pe care nu-l mai cunoscuse pana atunci.
In 1923, la Chicago a fost ales ca primar William Emmet Dever, sub a carui conducerea presiunile asupra bandelor s-au intetit. Orasul incerca sa scape de organizatiile mafiote care raspandeau teroare. Pentru a scapa, la randul sau, de haituiala politiei din Chicago, Al Capone a hotarat sa-si mute cartierul general la Cicero, un orasel din apropiere de Chicago (fara a renuta insa la afacerile pe care le desfasura in marele oras).
Capone si banda sa au pus stapanire pe Cicero cu o brutalitate cumplita: au eliminat intai mafia locala, irlandeza, condusa de fratii O’Donnell. Razboiul intre bandele rivale s-a incheiat cu peste 200 de morti. Dupa care au urmat noile alegeri: oamenii erau asteptati in centrele de votare de catre ciracii lui Capone si siliti, sub amenintare, sa voteze cu candidatul mafiei, care a castigat alegerile la mare distanta de oponenti. Cateva saptamani mai tarziu, noul primar a incercat sa se emancipeze, declarand ca va lupta indarjit impotriva gangsterilor. Al Capone in persoana l-a azvarlit jos pe scarile primariei, o demonstratie de forta menita sa arate tuturor cine era acum stapan in Cicero.
Organizatia mafiota condusa de Capone isi obtinea veniturile patronand stabilimente de jocuri de noroc si prostitutie, dar mai ales din comertul ilegal cu bauturi spirtoase. Banda Chicago Outfit controla o felie zdravana din piata neagra din Chicago, desfasurand activitati care, dupa cum s-a estimat, aducea venituri de cca. 100 milioane de dolari anual. Camioane intregi incarcate cu bauturi alcoolice carau marfa de la distileriile clandestine din regiune spre barurile ilegale care rasarisera cu miile la Chicago, tocmai din cauza prohibitiei. O practica foarte curenta era deturnarea, prin forta, a unor incarcaturi de alcool ale unor bande adverse. Mafiile se concurau intre ele, nu rareori razboiul comercial degenerand intr-un razboi adevarat, cu impuscaturi si morti. Omorurile petrecute cu asemenea prilejuri hraneau permanent dorinta de razbunare a membrilor gruparilor mafiote, sentiment care, adaugandu-se dorintei de castig, intretinea starea de razboi intre bandele rivale si climatul de violenta care a conferit orasului Chicago o trista faima in anii ‘20 si ‘30 si i-a adus porecla de Oras al Gangsterilor.
Una dintre cele mai crude operatiuni ordonate de Capone si duse la indeplinire de banda sa a fost asa-numitul Masacru de Sf. Valentin, pus la cale de Chicago Outfit drept revansa pentru necazurile pecare i le facea banda rivala North Side, a lui Bugs Moran, o alta figura gangstereasca de prima marime a Americii anilor ‘20 si ‘30. In dimineata zilei de 14 februarie 1929, cativa membri ai bandei Chicago Outfit, deghizati in politisti, au intrat intr-un depozit unde se gasea cartierul general al lui Bugs Moran, sub pretextul unei razii. Au gasit inauntru sapte gangsteri de-ai lui Moran, pe care i-au scos afara si i-au pus sa se alinieze in fata unui zid. Convinsi ca au de-a face cu politisti adevarati, gangsterii s-au supus linistiti, crezand ca e vorba despre o razie ca oricare alta dinte multele de care avusesera parte pana atunci. Dar, cand au fost cu totii insirati in fata zidului, au iesit brusc la iveala alti oameni ai lui Capone, inarmati, care i-au secerat pe cei sapte cu sute de gloante, fara ca vreunul sa fi putut schita macar un semn de impotrivire. Fotografiile aparute in zilele urmatoare in ziare, infatisand cele sapte cadavre ciuruite de gloante si prabusite la picioarele zidului, intr-o balta de sange, au socat publicul american si l-au intors impotriva lui Al Capone, transformandu-l pe acesta in inamicul public de care autoritatile trebuiau, cu orice pret, sa scape.
Fiecare nas isi are nasul
Daca se poate spune despre un singur om ca a avut rolul principal in neutralizarea lui Capone si destramarea imperiului sau comercial, acel om ar fi Eliot Ness. Intr-o vreme in care mare parte dintre functionarii publici si fortele politienesti din Chicago erau corupte, permitand gangsterilor sa-si desfasoare nestingheriti activitatile lor ilegale, Eliot Ness, agent al Biroului Prohibitiei, a fost insarcinat sa ajute orasul Chicago sa scape de Al Capone si de activitatile sale care incalcau Legea Volstead. Eliot Ness a devenit conducatorul unui grup de 11 agenti, supranumiti The Untouchables, curajosi si incoruptibili, carora li s-a datorat, in mare masura, distrugerea lui Al Capone si a regatului sau. Mai tarziu, a contribuit la succes si faptul ca, in 1933, legea prohibitiei a fost abolita, ceea ce i-a lasat pe gangsterii implicati in contrabanda cu alcool fara principala lor sursa de venituri.
Elliot Ness si “Incoruptibilii” sai
Inregistrand convorbiri pentru a obtine informatii, interceptand transporturile de alcool, organizand raiduri in distileriile ilegale si in barurile clandestine si inchizandu-le rand pe rand, Ness a slabit, incet, dar sigur, puterea lui Capone. In 1931, gangsterul a fost trimis in judecata. Culmea ironiei: desi Al Capone a fost regele mafiot al comertului clandestin cu bautura, el n-a fost niciodata condamnat pentru incalcarea legii prohibitiei. Initial, el a fost acuzat de evaziune fiscala si incalcarea legii Volstead, dar aceasta din urma acuzatie a fost ulterior retrasa, iar motivul pentru care Capone a intrat, in cele din urma, la inchisoare a fost evaziunea fiscala. Totusi, eforturile lui Ness si ale echipei sale au avut o contributie imensa la doborarea lui Capone.
Elliot Ness
A urmat un lung proces care, in ciuda incercarilor lui Capone (demascate de oamenii lui Ness) de a-i mitui si intimida pe jurati, s-a sfarsit cu o sentinta de 11 ani de inchisoare. In 1932, Al Capone a fost incarcerat la penitenciarul din Atlanta, apoi a fost transferat la Alcatraz. In vreme ce isi ispasea pedeapsa intre zidurile inchisorii, afara imperiul sau comercial se prabusea: in 1933, dupa 14 ani de prohibitie, America, satula de o interdictie care facuse mult mai mult rau decat bine, abolea legea Volstead si se intorcea la moravurile libere de dinainte de 1919.
In 1939, Al Capone a fost transferat de la Alcatraz intr-o inchisoare din California, iar in luna noiembrie a aceluiasi an, a fost eliberat conditionat. Dar nu mai era omul care fusese, gangsterul crud si nemilos care inspaimantase Chicago si intreg Vestul Mijlociu. Era bolnav, slabit, cu mintea ratacita, doborat de sifilisul contractat in tinerete si care ii afectase acum sistemul nervos. A murit in 1947. Amintirea sa – o amintire urata, de altfel, a unei lumi a terorii, plina de cruzime si moarte – traieste inca in zeci de carti si filme inspirate de el – nu numai din viata si personalitatea omului Al Capone, ci din el ca simbol al fenomenului gangsterismului in sine si al acelei epoci. Chiar imaginea-cliseu a gangsterului, asa cum apare ea in filme – cu costum in dungi si palarie de fetru, asezata pe o ureche – este inspirata din infatisarea lui. Pe urmele lui, organizatiile mafiote italiene, desi isi pierdusera sursa de bogatii reprezentata de comertul ilegal cu spirtoase, s-au reorientat si si-au continuat evolutia, pana in zilele noastre.
comments
0
Mafia irlandeza – Teroarea nevazuta a Mainii Albe
Published by Rhino on 29th mai 2010
Filed Under Istoria si secretele Mafiei
Inca din secolul al XVIII-lea, irlandezii au inceput sa debarce in America. In veacul urmator, valuri masive de emigranti au pornit din Irlanda spre Statele Unite ale Americii, ca spre un nou Taram al Fagaduintei. Stabilindu-se in orase, au dat nastere uneia dintre cele mai vechi si importante retele de crima organizata, ramasa in istorie sub numele de mafia irlandeza.
Inca din secolul al XVIII-lea, irlandezii au inceput sa debarce in America. In veacul urmator, valuri masive de emigranti au pornit din Irlanda spre Statele Unite ale Americii, ca spre un nou Taram al Fagaduintei. Stabilindu-se in orase, au dat nastere uneia dintre cele mai vechi si importante retele de crima organizata, ramasa in istorie sub numele de mafia irlandeza.
In cautarea unei vieti mai bune
Inainte de revolutia americana, numarul irlandezilor care migrau in SUA era relativ mic. Plecau acolo fie de buna voie – asa cum se intampla cu servitorii care-si urmau stapanii -, fie deportati ca urmare a unor infractiuni comise in tara de origine. Dupa anul 1820, numarul lor a crescut enorm: incepuse epoca marii dezvoltari economice a SUA, peste tot se defrisa, se construia, iar mana de lucru era mai necesara ca oricand. Impinsi de saracie, barbatii Irlandei – pe vremea aceea o tara prea putin dezvoltata – isi paraseau insula cetoasa in cautarea unei vieti noi, peste ocean. Ajunsi in America, mii de irlandezi lucrau in exploatari forestiere sau in constructii, mai ales in partea de nord-vest a tarii. Marile proiecte de constructii au avut de castigat de pe urma sosirii in numar mare a irlandezilor dornici sa lucreze in America. Saparea Canalului Erie, de pilda, – menit sa lege raul Hudson cu lacul Erie, aflat la granita dintre SUA si Canada, – a fost un astfel de proiect: cei mai multi dintre muncitorii care au lucrat la construirea lui erau irlandezi.
Imigranti irlandezi la sfarsitul secolului al XIX-lea
Daca ar fi fost doar atat, SUA n-ar avea astazi peste 36 de milioane de locuitori de origine irlandeza (autodeclarati ca atare cu prilejul unui studiu efectuat in anul 2006) . Dar, incepand cu anul 1854, s-a petrecut in Irlanda ceva cumplit, care avea sa-i goneasca pe irlandezi din propria lor tara, facandu-i sa caute peste ocean o viata mai buna – sau macar supravietuirea. Irlanda a fost lovita de o foamete ingrozitoare, pricinuita de o boala a cartofului, boala care a distrus recoltele de care depindea viata unei treimi din populatia tarii. La acest ghinion s-au adaugat factori politici si sociali. Irlanda, cucerita de englezi, se afla in componenta Marii Britanii. Pamanturile erau detinute de un mic numar de proprietari bogati, dintre care multi isi petreceau viata in Anglia, lasandu-si mosiile in grija unor arendasi care aveau sarcina de a stoarce venituri cat mai mari – evident, exploatandu-i pe tarani. In lipsa unor relatii mai bune, mai apropiate, intre stapanii pamanturilor si cei care le munceau, relatii care le-ar fi conferit, poate o oarecare protectie in fata flagelului, irlandezii au resimtit groaznic scaderea recoltelor care le asigurau hrana. Foametea a lovit cumplit populatia deja saracita. Un milion de oameni au murit, iar alti un milion si-au luat, pur si simplu, lumea in cap, parasindu-si tara, unde parea ca nu-i asteapta decat moartea prin infometare.
America le aparea acestor deznadajduiti ca un liman, un loc in care ar fi putut sa gaseasca un trai mai bun. Asa incat intr-acolo s-au indreptat cei mai multi dintre irlandezii plecati de acasa. Aproximativ doua tremi s-au dus in SUA si o treime in Canada dar, dintre acestia din urma, multi au parasit Canada dupa cativa ani, mutandu-se si ei in Statele Unite ale Americii si alaturandu-se comunitatilor irlandeze deja instalate in cateva orase aflate in plina dezvoltare, precum Philadephia, Boston, New York si Providence. Treptat, au inceput sa se stabileasca tot mai la vest, din Pittsburg, Chicago si Detroit pana in San Francisco si Los Angeles. Iar din randul comunitatilor de imigranti irlandezi s-au constituit mai intai bandele strazilor – sau bandele de cartier -, iar dintre acestia s-au recrutat, mai tarziu, membrii unor extinse grupari de crima organizata care, impreuna, au alcatuit asa-numita mafie irlandeza. (Un numar mai mic de irlandezi a ales Australia spre a-si incerca norocul, drept care si acolo exista, mai ales in orasul Melbourne, o istorie si o traditie a mafiei irlandeze. Membrii acesteia sunt infiltrati in mai multe sindicate, pe care le controleaza intr-o masura mai mare sau mai mica. Se banuieste ca ar fi fost implicati si intr-o serie de omoruri care au avut drept victime peste 30 de membri si asociati ai unor grupari de crima organizata, intre anii 1998 si 2009. Dar sa nu anticipam.)
Gangsteri irlandezi din America anilor ‘20
O viata la marginea societatii
Viata irlandezilor in SUA era, cel mai adesea, precara. Erau supusi discriminarii – mai ales din motive religioase, cei mai multi dintre ei fiind catolici, in vreme ce populatia majoritara era protestanta. Dar, mai grav, aveau, cum am spune azi, o “imagine proasta”, fiind considerati violenti, alcoolici, nedemni de incredere si inclinati spre tot felul de faradelegi. Unul dintre stereotipurile cele mai frecvent asociate cu irlandezii era apartenenta lor la bandele de strada, alcatuite din derbedei batausi, lipsiti de orice bruma de comportament civilizat. Ca asemenea bande si asemenea infractori au existat , e neindoielnic; inca de la inceputul secolului al XIX-lea, in orasele unde existau comunitati irlandeze, s-au constituit grupuri de barbati de aceasta origine. Asa cum se intampla si azi cu bandele de cartier, aceste grupari erau rivale, fiecare cautand sa obtina un avantaj asupra celorlalte, sa capete un statut superior, iar rivalitatea degenera, in cele din urma, in conflicte, alimentate de factorii psihologici inerenti vietii pe care o duceau acesti oameni. Traind cel mai adesea in mahalale, ducand o viata mizera, care starnea resentimentele si stimula agresivitatea, gasindu-si adesea refugiul in alcool, irlandezii din America aveau toate sansele sa dea nastere unui asemenea fenomen. Iar aceste bande de cartier au stat la originea “mafiei” irlandeze.
Bandele irlandeze isi obtineau veniturile ocupandu-se de tot soiul de afaceri ilegale, dirijand retele de jocuri de noroc, prostitutie, baruri, case de pariuri. Una dintre specialitatile lor recunoscute era “aranjarea” curselor de cai. Unul dintre primii asemenea afaceristi a fost James “Old Smoke” Morissey, o foarte bizara figura a istoriei americane, un personaj incredibil, care s-a ridicat de la statutul de emigrant sarantoc si analfabet pana la cel de reprezentat in Congresul si in Senatul Statelor Unite ale Americii, in buna parte datorita caracterului sau darz si duritatii capatate ca urmare a vietii grele pe care a dus-o in tinerete. El si-a castigat notorietatea boxand, fiind unul dintre primii si cei mai cunoscuti eroi ai ringului in SUA; in acelasi timp, insa, a fost implicat in tot felul de afaceri cu pariuri sportive, iar unii spun ca ar fi patronat si niste case de toleranta. Asta se intampla in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
James “Old Smoke” Morissey
In anii 1860 si 1880, in SUA au sosit valuri masive de imigranti evrei si italieni. Acestia aveau aceleasi probleme ca si imigrantii irlandezi: erau saraci, inaspriti de viata grea, dispretuiti de populatia autohtona protestanta, discriminati si plini de ura si frustrarea pe care o astfel de viata le sadeste in oameni. Si fenomenul s-a repetat: dupa cateva decenii, mafia irlandeza si-a vazut pozitia dominatoare amenintata de mai nou constituitele mafii evreiasca si italiana. Razboiul dintre ele s-a intetit la inceputul secolului XX si a ajuns la apogeu in perioada prohibitiei (1919 – 1933). Ca si alti emigranti, irlandezii au vazut in prohibitie un prilej de afaceri si de imbogatire. Dar era vorba de o lume dura, in care fiecare trebuia sa-si faca loc cu pumnii si cu gloantele. Pentru a ajunge sa faci afaceri rentabile cu spirtoase – afaceri ilegale – trebuia sa fii capabil sa te aperi de cei care voiau sa-ti deturneze transporturile si sa-ti fure marfa si, cum pentru cei inclinati spre violenta cea mai buna aparare este atacul, bandele incercau care mai de care sa-si sterpeleasca unele altora incarcaturile de alcool transportate clandestin.
Irlandezii s-au impus repede in acest brutal “mediu de afaceri”, caci trecutul violent al bandelor de imigranti irladezi pregatise deja o adevarata traditie a violentei in randurile lor. Asa ca gangsterii irlandezi au devenit jucatori temuti in lumea intunecata a afacerilor interlope. La Chicago, orasul devenit simbol al gangsterismului in anii prohibitiei, numeroase grupari irlandeze s-au implicat in comertul clandestin cu bautura, rivalizand atat intre ele, cat si cu gangsterii italieni, ca Al Capone si banda sa Chicago Outfit, rivalitatea comerciala degenerand in confruntari pline de impuscaturi, sange si morti.
In primii ani ai secolului XX, mai multe bande irlandeze din New York au incercat sa tina piept puterii crescande a gangsterilor de origine italiana, asociindu-se intr-o grupare numita White Hand Gang. Initial, metoda a functionat cu succes, tinandu-i la respect pe rivalii italieni. Dar, curand, pe la mijlocul anilor 1920, alianta irlandeza s-a destramat si gangsterii italieni au dobandit suprematia in lumea interlopa new-yorkeza. Iar distrugerea aliantei a pornit chiar din interior, pentru ca, pe langa conflictele cu gangsterii evrei si italieni, mafia irlandeza era macinata adesea de razboaie interne. Bandele se luptau intre ele si acest lucru le-a slabit considerabil puterea si le-a grabit declinul.
Membri ai gruparii White Hand Gang
Acest fenomen nu a fost specific doar primelor decenii ale secolului XX: in Boston, oras in care mafia irlandeza are o istorie lunga si bine documentata, s-a desfasurat, in anii 1960, un sangeros razboi intre doua grupari rivale: Charlestown Mob, condusa de fratii McLaughlin, si Winter Hill Gang, carmuita de James “Buddy” McLean. De data aceasta conflictul ar fi izbucnit, se spune, nu din cauza unei rivalitati de ordin economic, ci din pricina unei povesti cu femei: unul dintre fratii McLaughlin ar fi incercat sa-i fure iubita unui asociat al bandei Winter Hill. Razboiul s-a soldat cu mai multi morti si cu disparitia bandei Charlestown Mob.
Intre 1966 si 1977, New York a fost teatrul unui razboi pentru suprematie intre Michael Spillane si James Coonan, fiecare dorind sa capete controlul asupra gruparii The Westies. Conflictul s-a complicat prin implicarea a doua organizatii mafiote italiene, clanurile Gambino si Genovese, incheindu-se, in cele din urma, dupa infruntari soldate cu mai multi morti, printr-o intelegere intre grupuri, prevazandu-se si niste clauze financiare care sa multumeasca pe toata lumea si sa puna capat luptelor.
Mafia irlandeza contemporana
Daca, timp de un secol, mafia irlandeza din America purtase stigmatul originii sale si inclusese mai ales oameni din clasele inferioare ale societatii – urmasi ai imigrantilor saraci si agresivi care formasera bandele de cartier in secolul al XIX-lea – in schimb, in anii 1950 si 1960, americanii de origine irlandeza au inceput sa se inalte treptat. Au trecut, in marea lor majoritate, la afaceri legale; un mare numar dintre ei au facut studii universitare. Odata cu cresterea nivelului intelectual si social al minoritatii irlandeze si cu scaderea infractionalitatii in randurile sale, imaginea ei s-a imbunatatit considerabil. O contributie la acesta ameliorare a avut-o, probabil, si alegerea ca presedinte (in 1960) a lui John Fitzgerald Kennedy, mandru de originea sa irlandeza si a carui popularitate s-a rasfrant in mod pozitiv asupra grupului etnic din care facea parte.
Tatuaj tipic al gangsterilor irlandezi
Cum se prezinta mafia irlandeza in a doua jumatate a secolului XX si in primii ani ai secolului XXI? Reputatia ei de violenta si cruzime a palit mult. Totusi, au mai fost asociate cu ea cateva scandaluri (destul de rasunatoare, e drept) si cateva personaje devenite aproape legende. Unul dintre aceste scandaluri are in centru figura lui James Joseph Bulger, zis Whitey Bulger (n. 1929), american de origine irlandeza, presupus cap al gruparii Winter Hill Gang si care se afla pe lista celor 10 oameni pe care FBI ii cauta cu cea mai mare inversunare. Bulger este acuzat de o gramada de infractiuni, printre care omor, talharie, spalare de bani si trafic de droguri. Afacerea a implicat si un scandal de coruptie, acesta fiind motivul penteru care cazul a facut atata valva: Bulger a reusit, in anii 1990, sa scape de toate incercarile FBI-ul de a-l captura, gratie informatiilor pe care i le-a furnizat chiar un membru al FBI, agentul John Connolly. Timp de ani de zile, acesta a transmis membrilor bandei Winter Hill informatii confidentiale privind intentiile si actiunile FBI cu privire la ei.
John Connolly a fost, la randul lui, acuzat de complicitate la numeroase fapte savarsite de Bulger si, in urma condamnarilor primite (ultima la 15 ianuarie 2009 – la 40 ani de inchisoare) urmeaza, dupa toate probabilitatile, sa-si petreaca tot restul vietii in detentie. Intre timp, Whitey Bulger este in continuare cautat de FBI, care a anuntat ca ofera o recompensa de 2 milioane USD (!) pentru informatii care sa duca la capturarea lui. Cea mai recenta stire sigura, care ii confirma prezenta la Londra, dateaza din 2002. De atunci, nu s-a mai primit nici o informatie certa.
comments
0
Crima organizata – o istorie a sangelui si a mortii
Published by Rhino on 29th mai 2010
Filed Under Istoria si secretele Mafiei
Un adevar de necontestat este acela ca nu exista in istorie un dosar mai voluminos si mai acuzator decat cel al violentei si al coruptiei. In fapt, criminalitatea organizata reprezinta un fenomen atat de vechi incat poate fi urmarit pana la inchegarea primelor societati umane si pana la aparitia primelor civilizatii. Este, practic, istoria unei lumi tenebroase care s-a dezvoltat in mijlocul oamenilor, in secret, si ale carei urme nu pot fi depistate decat prin miile de cadavre si de lovituri sangeroase lasate de-a lungul istoriei. Termenul de caracatita, dat de investigatorii italieni, i se potriveste de minune, iar in acest nou maraton marca Descopera.ro va invitam sa ii descalciti cateva dintre incurcatele ite.
Un adevar de necontestat este acela ca nu exista in istorie un dosar mai voluminos si mai acuzator decat cel al violentei si al coruptiei. In fapt, criminalitatea organizata reprezinta un fenomen atat de vechi incat poate fi urmarit pana la inchegarea primelor societati umane si pana la aparitia primelor civilizatii. Este, practic, istoria unei lumi tenebroase care s-a dezvoltat in mijlocul oamenilor, in secret, si ale carei urme nu pot fi depistate decat prin miile de cadavre si de lovituri sangeroase lasate de-a lungul istoriei. Termenul de caracatita, dat de investigatorii italieni, i se potriveste de minune, iar in acest nou maraton marca Descopera.ro va invitam sa ii descalciti cateva dintre incurcatele ite.
Inceputurile crimei organizate
Nu exista mentiuni scrise ale unor manifestari de crima organizata in Sumerul de acum 6 milenii, prima civilizatie cunoscuta a lumii, desi, cu siguranta, ele au existat inca din acele zile. Codul lui Hammurabi, primul cod de legi editat vreodata, lasa, insa, sa se inteleaga astfel de infractiuni erau cat se poate de reale in Babilonul de acum 4000 de ani. Iar ca sa fim meticulosi in cercetarea noastra, trebuie sa spunem ca primele forme ale crimei organizate despre care s-a scris vreodata sunt cele din Egiptul Antic.
Fragment original din Codul lui Hammurabi
Atunci cand mormantul faraonului adolescent Tutankhamon a fost scos intact la lumina, mai precis in anul 1922, lumea a fost uimita de tezaurul ascuns in cripta regala. Lui Howard Carter i-au fost necesari ani intregi pentru a inventaria si a cataloga tot ceea ce descoperise. Dar Tutankhamon nu a fost decat un faraon marunt, decedat misterios la varsta de numai 18 ani, acesta fiind, probabil, si motivul pentru care locul sau de veci a trecut neobservat de catre jefuitorii de morminte. In schimb, niciun alt mormant regal nu a fost descoperit intact, ceea ce nu poata decat sa aprinda imaginatia celor care incearca sa inteleaga valoarea uriasa a comorilor depuse alaturi de puternicii faraoni de-a lungul timpului.
Profanarea mormintelor nu se incadreaza in tiparul crimei organizate, ati putea spune. Evident! Interesanta este, insa, o relatare venita din perioada faraonului Ramses al IX-lea (1129 – 1111 i.Hr.). Documentul poarta numele de Papirusul Abbot si cuprinde relatarea marelui vizir Khaemuaset si a celor doi administratori aflati in subordinea sa, Paser si Paur, cu privire la capturarea unui grup de jefuitori de morminte. In acea perioada, nu mai putin de 10 morminte regale din dinastiile a XI-a, a XII-a, a XVII-a si a XVIII-a fusesera golite de tezaurele faraonilor defuncti. Actiune parea rupta dintr-un film politist, atata vreme cat autoritatile vremii urmaresc in secret miscarile unei veritabile bande de jefuitori, reusind sa captureze opt dintre acestia. Si mai interesanta este marturia unuia dintre acuzati, marturie redata in doua alte documente antice (Papirusul Amherst si Papirusul Leopold II). Aici, invinuitul marturiseste, probabil sub tortura, ca intreaga grupare fusese organizata si indrumata de un edil local, un personaj care, cu siguranta, avea informatii exacte cu privire la cantitatea artefactelor depuse in morminte.
Sarcofagul lui Tutankhamon
O alta filiera, poate si mai bine organizata, este cea a preotilor care oficiau inmormantarile regale. Sub pretextul mutarii comorilor faraonilor in locuri mai sigure, ei au facut pierdute o mare parte dintre acestea. Cum era de asteptat, grupuri bine indrumate in prealabil au facut toata treaba, lasand preotii in afara oricaror suspiciuni. Unii cercetatori cred ca un anume Herihor ar putea face lumina in cazul acestui mister. Herihor a fost un inalt oficial in timpul domniei lui Ramses XI. La moartea faraonului, Herihor i-a uzurpat tronul, impartindu-si regatul cu ginerele sau Piankh. Herihor s-a desemnat responsabil cu procedurile de “reinmormantare” in Valea Regilor, avand astfel posibilitatea sa praduiasca la nivel inalt majoritatea mormintelor regale. Mormantul lui Herihor nu a fost identificat niciodata, dar specialistii in domeniu sunt de parere ca atunci cand acest eveniment se va intampla, multe dintre comorile pierdute ale Egiptului (sau macar indicii despre ceea ce s-a intamplat cu ele) vor vedea lumina zilei.
In Grecia si Roma Antica fenomenul devine deja unul de notorietate. Nu de putine ori s-a intamplat ca traficul si contrabanda de grane, de sclavi sau de bunuri de lux sa arunce cele doua puteri aproape de colapsul economic. Inca de atunci, criminalitatea organizata tindea sa cuprinda cele mai inalte sfere ale puterii iar fenomenul in sine putea fi regasit deja la orice nivel social.
Crima organizata – scurt istoric al unui fenomen global
Sicilia
Nu degeaba crima organizata si, in special, mafia ca forma de manifestare a ei, a fost intotdeauna asociata cu sudul Italiei. Prima mentiune a unei organizatii criminale, in sensul clasic al termenului, este facuta in secolul al IX-lea, in Sicilia, in timpul dominatiei arabe asupra acestei insule. Alte izvoare istorice plaseaza acest fenomen 200 de ani mai tarziu, in acelasi loc, in timpul ocupatiei normande. In fapt, Sicilia a fost o colonie exploatata rand pe rand de greci, cartaginezi, romani, arabi, normanzi, germani, francezi, aragonezi, spanioli, bourboni si, mai ales, de Inchizitie. Sicilia a devenit astfel terenul propice dezvoltarii fenomenului de banditism ca lupta impotiva asupritorilor. “Vendetta” – razbunarea si mafia erau putinele arme la indemana celor fara aparare intr-o lume in care justitia era la bunul plac al seniorului feudal.
De cele mai multe ori, singura solutie a celor oprimati era fuga in munti si inrolarea in bandele inarmate care au existat dintotdeauna in Sicilia. In urma cu un secol si jumatate, autoritatile bourbonice au decis crearea primului corp de politie, denumit Companiile Armate, tocmai pentru a face fata atacurilor repetate ale banditilor locali. Cert este, insa, ca alegerea autoritatilor a fost una neinspirata. Majoritatea acestor primi reprezentanti ai legii era formata din criminali lipsiti de scrupule, condamnati la moarte si alti paria carora li se acorda o ultima sansa. Inca din aceasta epoca, populatia siciliana a intors spatele oricarei forme de autoritate oficiala, resimtind litera legii ca una straina si oprimatoare.
Termenul de Mafie, caracteristic organizatiilor din Sicilia, este la fel de controversat ca si inceputul fenomenului in sine. Unii cercetatori afirma ca originea acestui cuvant se afla in expresia araba Maha’Fat – protectie, imunitate, privilegiu; sau in cuvantul Mahias, provenit din aceeasi limba, care insemna semetie, orgoliu, aroganta. Alti istorici sunt de parere ca Mafia a fi prescurtarea formulei “Morte ai francesi Italia anela!” – Moarte francezilor striga Italia!, motto-ul miscarii clandestine aparute la Palermo in anul 1282, ca reactie la opresiunea dominatiei normande.
Privita ca “mafia buna”, care vine in ajutorul celor oprimati, organizatia, sau organizatiile de tip mafiot din Sicilia, se schimba radical incepand cu secolul al XVIII-lea. Atunci apar structuri embrionare ale asa numitei “mafii negre” sau “intunecate”. Totul incepe cu recrutarea de catre baronii locali a garzilor si supraveghetorilor inarmati prin intermediul carora se incerca impiedicarea deteriorarii drepturilor feudale. Aparatul mafiot, constituit din “gabellotti”- intermediari intre tarani si nobili, ajunge rapid sa trateze de pe pozitii de forta si cu unii si cu ceilalti.Acest fapt este redat si de catre ziaristul italian Michele Pantaleone in cartea sa “Mafia si politica”: “O justitie grosolana, impusa prin teroare, nu atat din respect pentru lege, cat din dorinta de a evita cu orice pret ca puterea publica sa intervina in treburile ei. Mafia a reusit sa se impuna ca arbitru si pacificator si ca executant rapid si tacut al unei justitii intemeiate pe veche lege a talionului”.
Iar daca cele scrise mai sus nu vi se par suficiente, iata ce scria, in anul 1838, Pietro Ulloa, procuror in localitatea siciliana Trapani: “Exista in multe sate un fel de secte care isi spun partide dar care nu se intrunesc si ai caror membri nu au alta legatura decat ca depind de acelasi sef, intr-un loc un presedinte, in altul un preot… O casierie comuna a fost creata fie pentru a proteja vinovatii, fie pentru a inculpa un nevinovat. Populatia a ajuns la intelegere cu delincventii. De indata ce se savarseste un furt se ivesc si mijlocitorii care sa faca tranzactii pentru recuperarea obiectelor furate. Mai mult, magistratii acopera aceste fratii sub o ocrotire impenetrabila. Nu e posibil sa-i determini pe politisti sa faca razii pe strazi, nici sa gasesti martori pentru crime comise in plina zi. Sub cerul Siciliei se vand functii publice, se corupe justitia, creste ignoranta”.
Iar daca Mafia a reusit sa se perpetueze de-a lungul atator generatii, daca azi este inca puternica, aceasta se datoreaza celebrei legi a tacerii – Omerta. Dictonul “Chi tace campa!” – Cine tace, traieste!, este o norma atat de generala incat a devenit tipica pentru orice grup mafiot din orice colt al lumii.
Asia
Tot in Evul Mediu, si tot din cauze asemanatoare, criminalitatea organizata cunoaste o puternica recrudescenta si in Asia. In Japonia, temuta organizatie Yakuza isi are originile in sistemul feudal nipon, acolo unde samuraii se transformau in banditi (ronini) venind in ajutorul saracilor sau incercand sa obtina profit de pe urma acestora. De altfel, chiar si in structura actuala, Yakuza pastreaza multe aspecte ale feudalismului japonez, atat prin normele de comportament, prin ritualuri, cat si prin simbolistica.
Membri ai gruparii Yakuza
In China, asociatiile criminale actuale isi gasesc originile in urma cu aproximativ trei secole, sub forma unor grupari revolutionar-nationaliste create cu scopul de a inlatura dinastia Ch’ing, originara din Manciuria, si reafirmarea la conducerea imperiului chinez a dinastiei Ming. Termenul de Triade, prin care sunt identificate astazi gruparile criminale chinezesti, a fost utilizat pentru prima data de englezi pentru a individualiza cele trei forte fundamentale ale Universului recunoscute de membrii acestor grupari: paradisul, pamantul si omul.
Membri ai Triadelor chinezesti etalandu-si tatuajele
Rusia este ultima intrata in randul negrei elite a crimei organizate si, totusi, specialistii in criminologie sustin ca Mafia ruseasca a dobandit, in mai putin de 20 de ani, suprematia mondiala. Este greu de estimat un asemenea “top”, dar este cert ca, odata cu prabusirea blocului comunist si cu trecerea traumatica la economia de piata, imensitatea fostei URSS a generat un val nemaintalnit de grupari criminale. Rupte din fostele structuri ale KGB-ului si ale autoritatilor sovietice, sau nascute in lagarele siberiene, organizatiile mafiote ruse au ajuns in scurt timp sa detroneze Triadele chinezesti si Yakuza japoneza chiar in zonele de influenta ale acestora. Cu o violente extrema, mafiotii rusi au ocupat cea mai mare parte a pietei negre asiatice (trafic de droguri, de armament, de persoane etc.) avansand treptat catre cele doua Americi, Africa, Australia si Europa.
Tatuaj specific Mafiei rusesti
Statele Unite ale Americii
Pamant al fagaduintei pentru cei mai multi dintre imigrantii secolului al XIX-lea si inceputul de secol XX, Statele Unite ale Americii s-au dovedit, asa cum era de asteptat, un teren ideal pentru gangsterii refugiati din Lumea Veche. Daca anumite grupuri etnice (cehi, greci, englezi, spanioli, francezi, romani, ucrainieni, scandinavi, rusi sau chinezi) se inhamasera la plugul colonizarii si dezvoltarii Americii, numerosi membri ai comunitatilor siciliene, irlandeze si evreiesti au aratat o permanenta neincredere fata de lozincile ce predicau “virtutile muncii” in industrie. Ei au ramas pe aceleasi pozitii de lupta pe care le adopta grupurile discriminate. Si-au creat mafii pentru a-si exploata consangenii si, ulterior, pe reprezentantii altor etnii ce locuiau in zonele lor de influenta. Fenomenul pare de inteles pana la un anumit punct, atata vreme cat rezistenta irlandeza in fata ocupatiei engleze, a celei siciliene in fata valurilor de invadatori si a celei evreiesti in fata antisemitismului creasera mentalitati de acest gen.
Banda irlandeza a “Mainii Albe” a reprezentat prima forma a crimei organizate pe teritoriul american. Infiintata in jurul anului 1860, ea si-a inceput activitatea prin exploatarea irlandezilor saraci trecand, ulterior, in zona sa de influenta, comunitatea italiana din ce in ce mai numeroasa. Ca raspuns, in anul 1890, ia nastere Mano Nera – Mana Neagra, prima forma de manifestare a Mafiei siciliene in America. In acelasi timp se formeaza si Banda Purpurie, grupul mafiot al etnicilor evrei. Intre irlandezi si italieni incepe un lung si sangeros razboi, finalizat, sub puternica influenta a lui Al Capone, cu victoria italienilor. In ce-i priveste pe evrei, Banda Purpurie a trecut dintr-o tabara in alta, sfarsind in simbioza cu Mafia italo-americana definitivata in anii prohibitiei.
David Hennessey declara razboi Mafiei
Si pentru ca discutam despre inceputurile Mafiei in SUA, vom adauga aici si prima victima a razboiului legii cu crima organizata din aceasta tara. Este vorba de seful politiei din New Orleans, din anul 1890, David Hennessey. El este cel care foloseste pentru intaia data termenul de Mafie pe teritoriul american, asta dupa ce culesese informatii de la micii negustori italieni. Entuziasmat de progresele facute, Hennessey declara razboi Mafiei in urma unui electrizant discurs public. Cateva zile mai tarziu, la 15 octombrie 1890, seriful este descoperit in fata propriei case. Trupul sau fusese ciuruit de gloante.
Scena motii serifului David Hennessey, prima victima din randul politiei in razboiul cu Mafia americana
Ca un amanunt interesant, trebuie mentionat si faptul ca structura Mafiei italo-americane a reprezentat un secret atat de bine pazit incat autoritatile nu au identificat-o decat in anul 1962, atunci cand au aflat ca se numea La Cosa Nostra (LCN) si ca era un conglomerat de celule mafiote (Familii), bazat pe o ierarhie bine stabilita. Trecusera mai bine de trei decenii de cand Lucky Luciano crease acest sistem diabolic, numit initial Comisia Nationala.
Frank Costello
Africa
Desi relativ noua, mafia din Africa se afla deja in stransa legatura cu factiunile ruse, cu cele siciliene sau asiatice. Pe Continentul Negru, cea mai influenta grupare de tip mafiot pare cea originara din Nigeria. Flexibila, cu o capacitate rapida de adaptare si o intensa initiativa criminala (trafic de stupefiante, falsificari, trafic de persoane si, mai ales, de armament), mafia nigeriana a ajuns sa controleze piata neagra africana in cea mai mare parte. Interdependenta acesteia cu delincventa din alte tari (Ghana, Sierra Leone, Benin, Somalia etc.) a devenit evidenta atunci cand autoritatile locale au incercat sa identifice amploarea fenomenului. Astfel, gruparile criminale foloseau aceleasi dialecte tribale in incercarea de a impiedica infiltrarea agentilor de politie, limbajul fiind unul de origine nigeriana. Deosebit de periculoasa este si mafia marocana, aceasta reprezentand unul dintre pilonii traficului de droguri din Orientul Mijlociu (Semiluna de Aur – Pakistan, Iran, Afganistan) sau Asia catre Europa, cel mai mare consumator de stupefiante dupa Statele Unite ale Americii.
Victima unei reglari de conturi mafiote in Africa
America Centrala si de Sud
Daca in Italia se nastea termenul de “familie mafiota”, America Centrala si cea de Sud au dat lumii o alta denumire cu o trista reputatie… cartelul. Specializate in producerea si comercializarea drogurilor puternice (in special cocaina), cartelurile mexicane, columbiene, braziliene sau cele din Venezuela, detin un trist loc 1 pe plan mondial in ceea ce priveste traficul de stupefiante. Cum era de asteptat, mafia italo-americana, cea siciliana, cea chineza, japoneza si, mai nou, cea rusa, nu puteau scapa ocazia de a prelua o mica parte din inimaginabilele fonduri ce circula pe piata “mortii albe”. Astfel, in schimbul cocainei, cartelurile latino-americane primesc bani sau armament din toate colturile lumii. De altfel, armatele particulare ale lorzilor drogurilor din aceste tari au devenit celebre si, nu odata, au ajuns subiect ale unor carti sau productii cinematografice de succes.
Narcotraficanti in arestul politiei
Europa si Australia
De ce am lasat aceste doua continente la final, si de ce le-am alaturat? Ei bine, atat in Lumea Noua, cat si la Antipozi, fenomenul criminalitatii organizate nu a luat amploare decat dupa maturizarea formatiunilor mafiote din Italia, SUA sau Asia. In fapt, in Europa si Australia, cele mai puternice factiuni sunt cele din mafiile deja clasice, grupurile locale fiind, de cele mai multe ori, sub protectia acestora.
In Germania, spre exemplu, mafia locala a intrat puternic sub influenta cele rusesti. Cu toate acestea, piata neagra germana este controlata, chiar daca intr-o masura mai mica, si de grupari italiene si de cele ale mafiei turcesti. In Franta, actioneaza consortii de origine siciliana si exista numeroase semnale cu privire la recrudescenta unei mafii locale in Marsilia. Marea Britanie a devenit un teritoriu extrem de disputat intre mafia rusa si cea italiana, dar si intre triadele chinezesti si gruparile jamaicane. Spania reprezinta cea de a doua mare poarta de intrare a drogurilor in Europa, dupa filiera turca, si se afla in zona de influenta a mafiei marocane, a celei rusesti si a celei italiene. In sfarsit, in Australia, activitatea de crima organizata este controlata de mafia italiana (in special N’dragheta), Triadele chinezesti (specializate in trafic de stupefiante si jocuri de noroc), dar si de Yakuza japoneza, a carei influenta se intinde asupra comertului de carne vie, a extorsiunilor si a spalarii de bani. O mica parte a acestor afaceri negre se afla inca in mainile mafiei columbiene, celei vietnameze si a celei libiene.
Punct si de la capat
Evident, cele mentionate mai sus nu reprezinta decat o scurta trecere in revista a unui fenomen ce a acaparat deja mai bine de o treime din economia mondiala si ale carui dedesubturi au generat mii de tomuri din partea specialistilor in criminologie. Pe parcursul celor peste 20 de episoade care alcatuiesc maratonul “Descopera Secretele Mafiei” veti avea, insa, ocazia sa aprofundati secretele unuia dintre cele mai mari flageluri ale omenirii… crima organizata.
De la nasterea celor mai cunoscute factiuni criminale si evolutia lor de-a lungul timpului, la liderii care au scris, la propriu, istoria mafiei, si pana la temerarii luptatori antimafie din toate colturile lumii, www.descopera.ro va invita la un captivant periplu prin tenebrele crimei. Atunci cand vizionezi un film piratat, cand cumperi o revista pornografica, cand vrei sa achizitionezi un automobil la mana a doua sau doar niste legume mai ieftine din piete; atunci cand vrei sa cumperi o bautura racoritoare de la un tonomat, cand vrei sa schimbi un geam care a fost spart inexplicabil de niste huligani sau cand vrei sa iti gasesti o locuinta ieftina, la un pret incredibil, NU UITA… exista o sansa foarte mare ca banii tai sa ingroase fondurile unei grupari criminale!
comments
0
Corleone, Olimpul nasilor – cronica de familie
Published by Rhino on 29th mai 2010
Filed Under Istoria si secretele Mafiei
Mafia, cea iesita invingatoare in urma celor doua razboaie care au devastat jumatate de Sicilie, s-a nascut la Corleone: aici se afla “Olimpul” nasilor, aici este centrul puterii, militare si traditionale, a Cosa Nostra. Corleone: un satuc “ratacit” in munti, “ascuns” in spatele orasului Palermo, pamant de agricultori si pastori, cicoare si ricotta. Unde nimic nu se schimba chiar daca in jur totul se schimba. Si unde “zeii” sunt de neatins, chiar si-atunci cand sfarsesc in inchisoare. Numele lor sunt comune in aceste parti: Bagarella, Lo Bue, Riina, Provenzano. Arborii genealogici ai familiilor Riina si Bagarella sunt impletiti, iar progeniturile sunt mereu gata sa ia locul tatilor, si al mamelor, la comanda centrului puterii Cosa Nostra: Corleone.
Mafia, cea iesita invingatoare in urma celor doua razboaie care au devastat jumatate de Sicilie, s-a nascut la Corleone: aici se afla “Olimpul” nasilor, aici este centrul puterii, militare si traditionale, a Cosa Nostra. Corleone: un satuc “ratacit” in munti, “ascuns” in spatele orasului Palermo, pamant de agricultori si pastori, cicoare si ricotta. Unde nimic nu se schimba chiar daca in jur totul se schimba. Si unde “zeii” sunt de neatins, chiar si-atunci cand sfarsesc in inchisoare. Numele lor sunt comune in aceste parti: Bagarella, Lo Bue, Riina, Provenzano. Arborii genealogici ai familiilor Riina si Bagarella sunt impletiti, iar progeniturile sunt mereu gata sa ia locul tatilor, si al mamelor, la comanda centrului puterii Cosa Nostra: Corleone.
La famiglia
Anul trecut, pe zidurile din Palermo si-au facut aparitia mesaje impotriva asa-numitului “41 bis” (regimul aspru de detentie “dedicat” boss-ilor mafioti, conform articolului de lege 41bis din legea penitenciara italiana) si in favoarea eliberarii lui Toto Riina. Aceste graffitti-uri nu reprezinta insa decat un avertisment destul de “delicat”: semnalul “forte” este cel dat de fiul lui Riina, Giuseppe Salvatore zis “Salvo”, achitat de tripla omucidere de care a fost acuzat – chiar daca la vremea respectiva era minor – alaturi de fratele Giovanni (condamnat in schimb la inchisoare pe viata pentru acelasi delict). Baiat modern, dar cu respectul traditiei, mostenitor al lui Toto, dar si al clanului Bagarella. Ninetta Bagarella, mama lui Salvo, este sora lui Calogero (mort in 1969 intr-un schimb de focuri in macelul de pe viale Lazio din Palermo, boss “carismatic” al corleonezilor) si a killer-ului Leoluca. Din 15 ianuarie 1993 cand sotul Toto a fost capturat si condamnat la inchisoare pe viata in regim de 41 bis, vegheaza asupra intereselor familiei. Multi o indica drept “eminenta cenusie” care pregateste din umbra ascensiunea fiului. Iar Giuseppe Salvatore s-ar zice ca e deja pregatit. La 31 de ani, “absolvent” a 6 ani de detentie, in pofida faptului ca este supus obligatiei de a nu parasi Corleone, frecventeaza recidivisti, “prezideaza” nunta surorii si chiar campionatul local de calcetto (gurile rele isi amintesc de finala, pierduta de Salvo, ca despre o partida istorica “corleonezi contra picciotti” (in slang, “picciotto” reprezinta un nivel ierarhic in organizatia mafiota, un fel de “locotenent” al unui boss, om bun la toate).
Giuseppe Salvatore zis “Salvo”, fiul lui Toto Riina
Salvo duce o viata mondena si inregistreaza un mare succes in randul tinerilor, datorita hainelor sale “trendy” si stilului de star de televiziune. Nu intamplator se foloseste de mass-media dupa bunul plac: cand primarul din Corleone, Cipriani, cu ani in urma, i-a inchis o concesionara auto, s-a dus direct la RAI, care i-a dedicat un reportaj amplu prezentandu-l in postura de “persecutat”; de altfel, nu mai departe de anul trecut, aflat inca in detentie preventiva, ajungea pe prima pagina a unui cotidian national italian declarand ca este doar “o victima a sistemului” si cerand sa fie transferat la Cernusco sul Naviglio, la cativa kilometri de inchisoarea unde se afla tatal lui. “Mesajul lui nu este unul adresat Italiei, ci adresat intregii Cosa Nostra. Spune ca el este pregatit, ca este un Riina, ca este mostenitorul”, comenta fostul primar din Corleone. Iar actualul primar, Antonino Iannazzo, este chiar si mai explicit decat predecesorul sau. “Cand l-au eliberat in baza expirarii termenului de detentie preventiva i-am transmis in mod public ca nu-l vrem aici. Nu putem ceda, nu pe acest teritoriu. Trebuie creat un vid in jurul acestor familii. Cosa Nostra vrea sa tina aceasta zona in subdezvoltare si tocmai prin intermediul saraciei mafia guverneaza. Sa spunem lucrurilor pe nume: aici a fi somer nu este un lucru temporar, aici somajul este o circumstanta cronica, care te poate insoti intreaga viata”.
Toto Riina in arestul politiei italiene
Primarul din Corleone dadea si un exemplu: “Un amarat merge pe strada si nu stie daca va gasi ceva sa duca de mancare la copii si la nevasta. Da peste cineva ca Salvo, care-i da 2.000 de euro si ii spune:
Imagine cu satul Corleone
Grand Hotel – Mafia
9 octombrie 2006: o stire aparuta in ziarul italian La Stampa anunta ca Letteria Rossano, nevasta boss-ului Giacomo Sparta (familie de mafioti din Messina Sud), a fost arestata sub acuzatia de asociere in vederea comiterii de delicte de tip mafiot, transformata fiind intr-un fel de «curea de transmisie» intre sot, detinut la 41 bis, si oamenii din clanul mafiot aflati in libertate, insarcinati cu supravegherea teritoriului. Cum ar veni, temnita dura nu-l impiedica defel pe un boss sa continue sa-si administreze afacerile de dupa gratii. Se spune ca stirea ar fi generat la vremea respectiva reactii de “uimire”, desi cu siguranta nu era prima oara cand opinia publica din Italia lua cunostinta de disfunctia cronica a sistemului penitenciar, a carui menire se presupune ca ar trebui sa fie tocmai aceea de a-i impiedica pe sefii mafioti sa dea in continuare comenzi din inchisoare (noutatea a fost reprezentata doar de vestea utilizarii femeilor ca “postarite”).
Desigur, de-acum nu mai era vorba despre “excesele” de odinioara, frumoasele timpuri ale «Grand Hotel Ucciardone» (cladirea Ucciardone din Palermo, fortareata impunatoare de pe vremea Burbonilor, functioneaza ca inchisoare din 1832); vremuri cand don Masino Buscetta, la acea vreme un mafiot inca “nefamiliarizat” cu conceptul de “pentimento”, obtinea ca celebrarea casatoriei fiicei sale sa aibe loc in capela penitenciarului, cu tot cu alaiul de invitati in haine de gala. O amintire din vremuri demult apuse pare si ziua de nastere sarbatorita in onoarea mafiotului Catalano, cand marea masa de petrecere a fost improvizata in sala de gimnastica a inchisorii, pusa la dispozitie cu gentilete de directia stabilimentului, iar pranzul festiv a fost adus de la cel mai bun restaurant din Palermo, unicul in masura sa livreze cantitatea imensa de homari solicitata. A existat atunci o singura problema, in cele din urma ingenios rezolvata: sampania a trebuit sa fie introdusa in inchisoare “deghizata”, in sticle de ulei de masline.
La Cinema, pe cuvant de onoare
Nu, niciun detinut nu ar mai reusi in prezent sa mearga la cinematograf dandu-si “cuvantul de onoare” ca nu va incerca sa evadeze sub niciun chip. Si ce-i drept, spune legenda, «se intorceau toti dupa spectacol», insotiti de agentul insarcinat cu “escorta”. Dar acum nu mai merge asa. Cativa “pilosi” pe la infirmerie tot se mai gasesc, dar nu se mai aude, ca pe vremuri, de sedinte ale «cupolei» mafiote reunite in lacasurile sanitare ale penitenciarelor de maxima siguranta. Si apoi, in prezent exista carcera dura. De fapt, poate nu chiar atat de dura. Asa s-a intamplat ca fratii Graviano, boss-ii din cartierul Brancaccio din Palermo, au reusit sa “produca” mostenitori in timp ce se aflau in regim de 41 bis si teoretic puteau discuta cu nevestele doar prin geam. Forta tehnologiei? S-a vorbit de inseminare artificiala, fara insa ca cineva sa poata pune cap la cap cum ar fi putut ajunge lichidul seminal in afara inchisorii, intrucat, dupa cum se stie, acesta trebuie conservat cu mijloace greu compatibile cu regimul de detentie.
In solda Mafiei
Dar in fata unui boss mafiot nu rezista niciun obstacol. Un alt exemplu este dat tot de unul din fratii Graviano, Giuseppe, care si-a administrat cu maiestrie afacerile dintr-o celula din inchisoarea Rebibbia, de langa Roma. Cum? Pur si simplu, prin intermediul biletelor (clasicele “pizzini”) incredintate unor “postasi” improvizati: neveste, rude si chiar copiii acestuia, burdusiti cu “pizzini” in timpul vizitelor “la vorbitor”. Lectura mesajelor a fost una instructiva. Opinia publica a aflat astfel ca oamenii de onoare primesc un salariul in mod regulat, luna de luna.
Mai mult, un boss are “caderea” de a cere socoteala de orice schimbare survenita. “Detinutii ma intreaba de ce li s-a redus salariul dupa arestarea mea”, scria Graviano intr-un astfel de biletel. Lucru care nu concorda deloc cu stilul de viata al acestuia in inchisoare (“Doar pentru mine cheltuiesc 20 de milioane pe luna pe avocat, haine, pentru pachete si vizite.”) Apoi, la zdup, a da dovada de generozitate e de-a dreptul o necesitate. “Exista 20 de detinuti care au ajuns in sapa de lemn in urma proceselor si nu mai au mijloace pentru a face fata situatiei; obligatia noastra este sa le dam intre 3 si 4 apartamente fiecaruia pentru a le asigura viitorul economic atat lor, cat si familiilor lor”, dicta bossul, referindu-se evident la apartamente ce trebuiau “donate” de antreprenorii care au construit cu bani daruiti de “Providenta”. Adica de Mafie.
Tortul
Dupa un an de “all inclusive” pe cheltuiala statului in inchisoarea blindata din Terni, in 2007, Bernardo Provenzano a fost transferat la cea din Novara, un institut unde sunt inchisi si alti mafioti de rang inalt, consemnati ca si el rigorilor articolului 41 bis. Decizia transferului a fost explicata sefilor de la DAP (Departamentul Administratiei penitenciare) drept “o rotatie normala in interiorul unui circuit guvernat de masuri speciale de siguranta”. Dincolo de justificarile formale, se pare insa ca ar fi fost vorba despre o manevra pentru aplanarea unor frictiuni aparute intre directiunea inchisorii din Terni si agentii GOM (grupul operativ mobil al politiei penitenciare insarcinat cu supravegherea lui Provenzano); generate, se pare, de unele “concesii” facute nasului pe care gardienii acestuia nu le-au apreciat. Nimic deosebit, nicio incalcare flagranta a regulamentului, doar mici “atentii” fata de fostul sef suprem al Cosa Nostra, cum ar fi un “tort”, trimis acestuia in ziua in care implinea 74 de ani. De fapt, “tortul” s-a dovedit mai apoi a fi o simpla bucata de placinta cu mere de la Mulino Bianco, greutate neta 80 de grame, suficienta insa pentru a incinge spiritele in mediul penitenciar. Era data de 31 ianuarie 2007, prima aniversare a zilei de nastere a lui Bernardo Provenzano zis si “Tractorul” in celula bunkerului din Terni dupa 43 de ani de “clandestinitate”. Zi in care in menu-ul acestuia a aparut si prajitura, la dispozitia expresa a directorului Francesco Dell’Aira. Pe care, de altfel, seful mafiot, respectandu-si cu strictete dieta, se spune ca nici macar n-ar fi mancat-o.
Fara doar si poate, daca ar avea un computer la dispozitie, ar tine un blog. In schimb, Bernardo Provenzano, in ciuda faptului ca e certat rau cu gramatica italiana, se trezeste intotdeauna la ivirea zorilor (la 5.00 fix, niciun minut mai devreme sau mai tarziu), bea o gura de apa si apoi se-apuca sa faca ceea ce a facut dintotdeauna: scrie “pizzini”. Noteaza tot ce se intampla in jurul lui, inregistreaza orice cuvant schimbat cu agentii politiei penitenciare, pune totul pe hartie. Pana si cina de cu o seara inainte, vizita medicala, intalnirea cu preotul. Hartie, ceva de scris si un dictionar este ceea ce a cerut, si a primit, pentru a scrie mai mult si mai corect. O manie de care nu a scapat boss-ul bossilor dupa capturarea lui din data de 11 aprilie 2006, data istorica pentru mafie si anti-mafie deopotriva, la finalul unei clandestinitati ce a durat aproape jumatate de secol.
“Tractorul” cu creier de gaina
A fost dat in urmarire atat de mult incat la un moment dat chiar se credea ca ar fi fost “executat” si cadavrul i-ar fi fost facut disparut. Super-boss-ul Bernardo Provenzano a fost arestat de-abia in primavara lui 2006, cand (din cauza unui pachet cu rufe curate trimis de sotie) s-a aflat ca se refugia intr-o cabana parasita din zona Corleonese, de unde le dadea ordine acolitilor sai prin intermediul infamelor “pizzini”. Provenzano si-a inceput cariera in anii ‘50, impreuna cu Salvatore Riina, devenind cel mai de incredere locotenent al lui Luciano Liggio, seful Cosa Nostra la acea vreme. Despre el, Liggio se spune ca ar fi spus cu naduf: “Trage dumnezeieste, dar are creierul ca al unei gaini”. Ceea ce nu l-a impiedicat pe Provenzano sa ajunga la varf in organizatie in anii ‘80, ucizandu-si eficient rivalii. Desi multa vreme a fost considerat doar un killer fara scrupule si cam atat, in decursul anilor au iesit la lumina si responsabilitatile de care Provenzano se achita cu succes in cadrul organizatiei de spalare de bani. Mai mult: cei mai apropiati colaboratori ai lui au dat in vileag sofisticate contracte ilegale ale acestuia si legaturi stranse cu lumea politica.
Bernardo Provenzano
“La racoare”, atunci cand nu scrie, il Padrino citeste. Citeste pana noaptea tarziu unchesu’ Bernardo: sentintele de condamnare pe care i le trimit avocatii, notificarile cu care-l “bombardeaza” necontenit magistratii procuraturilor din Sicilia. Este literalmente ingropat in documente judiciare in celula: de la primul mandat de arestare semnat in ‘84 de judecatorul Falcone dupa “cantarea” lui Tommaso Buscetta pana la cea mai recenta ordonanta de “custodia cautelare” (masura preventiva de detentie in penitenciar inainte de proces), de la “antice” documente din celebrul proces de la Bari intentat Corleonezilor la ultimul apel pentru macelul din Capaci. Isi reciteste notitele, confesiunile “ciripitorilor” (“i pentiti”), care-l acuza de toate cruzimile imaginabile. Nasul mai citeste si Biblia. Un magistrat i-a cumparat una special pentru el: cea pe care o avea inainte de arestare a devenit “proba”, pusa sub sechestru de procurorii din Palermo, dupa ce cineva a observat ca era toata mazgalita, pagina cu pagina. Mesaje codate? “Faca-se voia lui Dumnezeu”, a spus Provenzano atunci cand politistii i-a smuls-o din maini. E ceea ce Nasul din Corleone repeta ca-n transa, de fiecare data cand deschide gura.
Si daca obsesia lui Provenzano pentru scris este de-acum proverbiala (220 de foi de hartie au fost gasite in baraca unde se ascundea), o alta pe care a dat-o la iveala in captivitate este cea pentru mancarea sanatoasa. Una dintre putinele rugaminti adresate supraveghetorilor sai, incepand cu directorul inchisorii din Terni, Francesco Dell’Aira, a fost aceea de a nu i se servi niciodata mancaruri picante. Dorinta i-a fost indeplinita. Spaghetti fara sos, “in bianco”, orez, putina paine, cartofi fierti, multe legume. Iata viata din prezent a Nasului care a reusit sa se sustraga justitiei perioada cea mai lunga din istoria mafiei moderne.
comments
0
Top 10 filme cu Mafia in rolul principal
Published by Rhino on 29th mai 2010
Filed Under Istoria si secretele Mafiei
In imaginarul colectiv, Mafia s-a impus mai degraba gratie Hollywood-ului, imensa masina de creat vise si eroi (si miliarde de dolari), decat anchetelor de investigatie din presa care sa de-a seama de profilul real al crimei organizate. In industria de entertainment, estetica si fascinatia uratului au functionat ireprosabil, iar mare parte a celor mai bune filme realizate vreodata au Mafia in rolul principal. Hai sa vedem care sunt acestea si sa descoperim povestea adevarata din spatele lor.
In imaginarul colectiv, Mafia s-a impus mai degraba gratie Hollywood-ului, imensa masina de creat vise si eroi (si miliarde de dolari), decat anchetelor de investigatie din presa care sa de-a seama de profilul real al crimei organizate. In industria de entertainment, estetica si fascinatia uratului au functionat ireprosabil, iar mare parte a celor mai bune filme realizate vreodata au Mafia in rolul principal. Hai sa vedem care sunt acestea si sa descoperim povestea adevarata din spatele lor.
10.) American Gangster (2007)
Regia: Ridley Scott
Distributie: Denzel Washington, Russel Crowe, John Ortiz
Sinopsis: In 1968, dupa moartea bossului mafiei negre din Harlem, Ellsworth Raymond “Bumpy” Johnson, fostul sofer si om de incredere al acestuia, Frank Lucas (Washington), ii preia afacerile si devine cel mai mare distribuitor de heroina din SUA, gratie unei ingenioase filiere care traficheaza droguri din Vietnam, prin intermediul avioanelor US Army implicate in razboi, si din Thailanda, direct de la surse, fara intermediari. Richie Roberts (Crowe), un detectiv fara scupule, reuseste in cele din urma sa darame imperiul lui Lucas.
Povestea adevarata: Sterling Johnson, procurorul specialist in narcotice
